Vibram Five Fingers Speed Unboxing/Review
Pentru că nu aveam ce face cu banii am dat comandă de niște Vibramși noi. Aveam de ceva timp în minte modelul Speed așa că am dat comandă pentru el.
Just for the record, au fost plătiți prin Paypal, i-am comandat de la Pure Footwear și au fost expediați cu Royal Air Mail. I-am comandat joi și au ajuns marți.
Procesul de “încălțare” este mai dificil decât la modelele mai simple gen Sprint, pur și simplu nu reușesc să introduc degetul mic care se lipește de cel “inelar” de la picior. Cu șosete lucrurile stau mai bine, în sensul că degetul poate fi “ghidat” mai ușor în compartimentul lui.
Comparativ cu Vibram Five Fingers Classic sau Sprint, modelul Speed este făcut special pentru stradă, adică sunt aspectuoși, pot fi purtați oriunde se justifică purtatul unor pantofi sport clasici (fără degete).
Din păcate aspectul/talpa noului model nu mai este la fel de sensibilă și senzitivă ca la cei clasici, adică nu mai ai senzația aceea de mers desculț în care simți orice pietricică, denivelare, nu mai ai senzația aceea plăcută în care te loveai/răneai ușor dar simțeai că ești tu, cel care calci, mergi și trăiești. ![]()
Iar șosetele cu degete amplifică senzația de “nu mai simți mai nimic”.
Pe scurt concluzia ar fi că Sprint rămân alegerea potrivită pentru activități sportive iar Speed sunt cei potriviți pentru mersul casual, zi de zi.
Tags: vibram five fingers shoes barefoot speed
De pe stradă
Vine o mașină, îi fute una lu ăla micu' cu oglinda după ceafă (oglinda ăluia era exact la capul lu' ăsta micu' ) de vede ăsta micu' stele verzi după care boul și cu vaca stau și meditează vreo 10 minute la ce s-a întâmplat și apoi se iau la ceartă. Motivul: de ce ținea boul copilul pe stradă...
Acum ce facem?
1. Împușcăm vaca.
2. Împușcăm boul.
3. împușcăm copilul. Că după ce iei o oglindă după ceafă e clar că ai pierdut ceva neuroni. Și dacă mai considerăm și din ce viță nobilă se trage...
4. Împușcăm șoferul pentru conduită non-preventivă.
5. Îi împușcăm pe toți. WTF. Killing spree mode ON.
Tags: stupid idiocracy

