Sursa arsă
Weekendul trecut în timp ce mă jucam cu un desktop mai vechi (adică încercam să îl conectez la monitor și la rețeaua electrică) cred că am reușit să îi ard sursa.
Mă rog, am uitat de fapt…
Azi am primit un spam newsletter de la Mediadot. În newsletter erau prezentate și două surse. Mi-am adus aminte de sursa mea arsă și am zis să văd ce mai e pe piață în materie, respectiv prețurile.
După ceva filtre de bun simț (am ales numai surse modulare), cea mai ieftină se pare că ar fi un Chieftec de 500W , aproximativ 200 lei. Suficient ca putere aș zice, pentru nevoile calculatorului în cauză.
Apoi au revenit amintirile…
Așa că îmi aduc aminte de sursa no name made in china care făcea ca un avion de vânătoare pregătit să decoleze de pe un portavion.
Apoi într-o bună zi am zis gata și am achiziționat un Enermax Noisetaker. A trebuit să scot pentru “liniște” vreo 6 milioane lei vechi. Vreo 5 au fost sursa, 1 milion a fost imensul radiator de cupru. ![]()
Tags: hardware


