This blog is no follow FREE!
Wednesday, 27 February 2008

Primii paşi spre domotică

« Covasna şi Harghita | Main | Maxima zilei (sau a vieţii) »

Mâna sus cine ştie ce este domotica!

Dar până la domotică este o noţiune străină multora: wire managementul.

Am început prima oara wire managementul cu propriul calculator. Am organizat cablurile din interior, le-am strâns în coliere, le-am tăiat, le-am scurtat, am ascuns/eliminat cele care nu erau necesare, totul cu un singur scop. Să nu mai văd cabluri.

Dar ce înseamna wire managementul într-o casă/apartament? Presupun că vă daţi seama... înseamnă ascunderea la propriu a cablurilor şi implică ceva demolare. /images/emoticons/mozilla_laughing.gif

Întâi trebuie studiate cablurile existente:

  • vizibile: cablul TV, cablul telefonic, cablul de internet/reţea, prelungitoarele, etc.
  • invizibile: firele electrice ascunse în pereţi.

Apoi trebuie stabilite noile trasee ale cablurilor. Nu o dată ci de 2 ori. Pentru ca aici apar multe greşeli şi omisiuni. Uneori e cam stupid să realizezi la sfârşitul lucrării: "Am uitat un cablu".

Gewiss_completPrizele: recomand utilizarea prizelor "îngropate" Gewiss şi unde nu e posibil a celor aparente. Dozele Gewiss sunt nişte cutiuţe cu 3,4 sau 6 sloturi în care pot intra prize de telefon, cablul TV, internet sau "curent electric". Se sparge peretele, se introduce doza, se fixează cu ipsos (atenţie să nu acoperiţi cablurile sau clemele de fixare) apoi se introduc firele şi se prind în ştechere/mufe/prize iar la sfârşit se fixează şi se aplică capacul aparent.

Reţeaua electrică veche probabil este din aluminiu. Firele de cupru sunt mult mai bune. Recomandat a se înlocui. Desigur, cuprul este exorbitant de scump. Să zicem cel puţin 1 leu/metru. Dar dacă vă hotărâţi să schimbaţi firele electrice atunci ar fi frumos să puneţi culori distincte. Roşu pentru fază. Negru sau maro pentru nul. Galben cu verde pentru împământare. Pentru toate prizele din casă ar trebui să trageţi şi împământarea. Nu doar la baie şi la bucătarie. /images/emoticons/mozilla_laughing.gif

Evident reţeaua electrică trebuie trasă prin conducte de protecţie (copex sau altceva), îmbinăturile bine făcute şi avut grijă ca "meseriaşii" care astupă/zugrăvesc să nu introducă ipsos şi în ţeavă sau pe fire. Este important ca firele să poată să fie trase pe ţeavă afară şi reintroduse (dacă apar probleme să fie posibilă înlocuirea lor) nu trebuie zidite ca Ana lui Manole. /images/emoticons/mozilla_tongueout.gif

Cablul TV. Este cablu coaxial, poate fi înnâdit dar nu o recomand pentru că pe distanţe mai lungi va duce la pierderea de semnal, adică televizorul va prinde cu purici. Recomand folosirea spliterelor atunci când se doreşte ducerea cablului TV în mai multe camere.

rj11Cablul de telefon. În principiu acest cablu este unul standard. Are 4 fire (negru,roşu,verde, galben), aşezate în linie, se folosesc cele din mijloc. Din cupru, liţă subţire. Spun aceste lucruri pentru că în practică cei neavizaţi pot pune orice cablu care are 2 fire, ceea ce este complet greşit. Nu orice cablu se poate mufa sau fixa în prizele speciale. Cablul telefonic prezintă avantajul că poate fi înnădit. Cablul telefonic se poate trage (evident, tot prin conducte) în toate camerele în care se doreşte telefon. Asta ar include în toate camerele posibile inclusiv bucătărie. /images/emoticons/mozilla_laughing.gif Capetele se prind în prize speciale Gewiss (scumpe), în prize aplicate (ieftine) şi în mufe RJ11.

cat5Cablul de reţea. Este cablu UTP CAT5 sau CAT5e. Există 2 tipuri de cabluri: un tip de cablu mai dur, care se trage prin pereţi şi unul mai moale (patch cord) care de obicei vine de la priză la calculator. Există persoane care preferă să nu le amestece, dar majoritatea percep acest cablu ca unul singur: UTP.

Firele de la priză la calculator (patch cordurile) au mufe RJ-45 şi se mufează folosind un cleşte de sertizare (costă între 40 şi 100 lei). Atenţie, cablul UTP este un cablu torsadat şi firele trebuie aşezate intr-o anumită ordine (eu le mufez după standardul T568B, adică alb-portocaliu, portocaliu, alb-verde, albastru, alb-albastru, verde, alb-maro, maro).

gw_cat5Cablul de reţea (UTP) are 8 fire (4 perechi torsadate) din care 4 sunt folosite pentru reţelele de 10/100Mbps şi toate 8 în cazul reţelelor de 1Gbps. Capetele se fixează în prize speciale (în  cu un instrument numit punch tool (costă între 40 şi 100 lei). Se poate folosi şi un cuţit cu lamă tocită dar e destul de anevoios. /images/emoticons/mozilla_smile.gif

Spre deosebire de cablul TV şi cel de telefon, cablul UTP nu poate fi înnadit. Pentru o reţea este nevoie obligatoriu de echipament special: switch sau router.

Note finale (unele chestii le repet, pentru că sunt greşeli frecvente):

  • Firele trebuie trase afară cu uşurinţă. Nu trebuie să fie "fixate" cu ipsos. Neapărat prin conducte, date şanţuri în perete sau şapă, în nici un caz băgate pe sub gresie/parchet/plintă.
  • pentru reţelele de calculatoare, trebuie de obicei un switch, prin urmare trebuie ţinut cont că şi pentru acesta trebuie o priză electrică (switch-ul se alimentează cu un încărcator).
  • Puneţi câte o priză de telefon şi de reţea în cât mai multe camere.
  • Puneţi cât mai multe prize electrice  în cât mai multe camere. În fiecare cameră dacă se poate pe 3 pereţi din 4.
  • Pentru cablul TV folosiţi splitere. (Care evident, trebuie înghesuite în dozele Gewiss, sau ascunse în dozele aparente. /images/emoticons/mozilla_tongueout.gif
  • Recomand ca instalaţia electrică să fie trasă pe vechile conducte, separat de cablurile de telefon/reţea/televizor, etc (chiar dacă pot ajunge în aceeaşi doză Gewiss).

Cam atât. Succes la renovare si wire-management. /images/emoticons/mozilla_tongueout.gif


Tags: eficienta design renovare

 

Comment: krossfire at Wed, 27 Feb 3:44 PM

Eu sunt un adept al wireless-ului cu exceptia cablurilor de alimentare pe care vreau nu vreau trebuie sa le pastrez. In loc sa le organizez, le elimin treptat prin adaptoare wireless :)

Comment: VAXXi at Wed, 27 Feb 5:07 PM

Observatii, din propria experienta:

- cam tot cablul telefonic gasibil in comert la ora actuala (crede-ma c-am incercat din multe locuri) este subtire pentru a fi utilizat in prize de telefon clasice cu surub,si prea subtire pentru prize cu punch, motiv pt care prefer sa trag peste tot UTP in prize cu 8 pini si sa fac adaptarile dupa cum e necesar la patch-cordul echipamentului sau in "wiring closet"

- intr-un apartament de constructie veche, sa refaci complet cablarea inseamna santier in toata legea; la unul nou, pe rigips, se lucreaza mult mai usor (ai deja facuta electrica asa cum trebuie, iar daca nu esti f. pretentios poti monta cu succes canal de cablu)

- teoretic, n-ai voie sa tragi traseu de curent electric aproape si in paralel cu un traseu de date, din cauza influentei campului magnetic

- atentie la splittere, neaparat splittere cu amplificare (active). Cele marca Well sunt ok.

Comment: Programare Sociala at Wed, 27 Feb 5:30 PM

Si eu sunt adeptul wireless-ului, cine nu ar fi de fapt? :)
Dar sunt situatii cand o conexiune sanatoasa pe UTP de 100Mbps (de 1Gbps nu mai vorbesc) este mult mai potrivit?. Wireless-ul este de jale cand trebuie sa treaca semnalul prin pereti grosi si cand trebuie sa transferi in retea fisiere mari. De asemenea wireless-ul e chiar nasol cand te apuci de un multiplayer...

Inca o chestie, wireless-ul daca nu ma insel este "shared" adica conexiunea aia teoretica de 54Mbps se imparte la numarul de calculatoare cu placa wireless.

Santierul cand il faci il faci. E chiar pacat sa darami tot si sa nu faci si partea de cablare. :D
Peretii de rigips sunt ceva total impotriva firii mele, din experienta stiu ca rigipsul crapa la imbinaturi. In plus urasc senzatia aia ca suna a gol. Cand am pereti de indreptat prefer sa indrept din tencuiala, daca sunt f. strambi atunci prefer sa pun mortar si plasa de sarma. Dar nu rigips. :D

Comment: VAXXi at Wed, 27 Feb 9:59 PM

Se poate face treaba buna cu wireless, DACA stii profilul in care va fi utilizat. Pentru un birou de nivel mic-mediu (max 30-50 clienti), cu activitate tipica office (browsing/mail), poti functiona foarte bine pe wireless (eventual cu repetoare). Dar wireless-ul, asa cum bine ai zis, este shared, cu cat ai mai multi clienti pe acelasi canal cu atat fiecare va pierde din viteza. In plus, wireless-ul are latenta mai mare decat wired, ceea ce se poate traduce uneori in diferenta dintre a ucide si-a fi ucis intr-un joc :)

Cat despre rigips (corect spus, "gips carton") este materialul constructiilor noi, n-ai ce sa-i faci. Nici mie nu-mi place senzatia ca nu poti da un pumn in perete fara sa-l gauresti, dar este usor si ieftin pentru ceea ce face.

Comment: teribilisimo at Wed, 27 Feb 11:17 PM

Eu din tot articolul si comentariile am gasit ceva la care vreau sa protestez. Cum adica nu se poate innadi cablul UTP? Poate nu e recomandat, dar de putut... se poate! Cand mai vii pe la mine iti arat ecsemplu. Si sunt si niste chestiute mici de placstic special pentru asta, nush cum se numesc. Aveam si de-alea odata, dar s-au dus. La cate imbinari s-au facut... s-au terminat :D

Comment: Dan at Tue, 1 Apr 4:54 PM

Se poate folosi cablul de telefon in loc de CAT5e? M-am trezit ca un electrician "destept" mi-a tras pe o portiune a retelei din casa, in loc de CAT5e, cablu de telefon (cablurile au fost trase cind s-a construit casa). Am descoperit doar cind a venit alt electrician sa finalizeze instalatia (prize, etc). Inteleg ca de putut se poate, insa as vrea sa stiu care sint limitarile; ma intereseaza streaming video de la PC la TV (printr-un network player), crezi ca o sa am probleme? (inca n-am network playerul, asa ca nu pot testa). Ai vreo sugestie cum pot testa conexiunea asta pe cablu telefonic (eventual fara sa cumpar echipament aditional)?
Mersi,
Dan

Comment: Programare Sociala at Thu, 3 Apr 12:58 PM

Nu. Retelele de 100Mbit pe Cat5 folosesc 4 fire, mai exact 2 perechi. Firele sunt torsadate in perechi si mai departe perechile sunt torsadate intre ele. Asta pentru a atenua zgomotul/interferentele.

In cazul streamingului cred ca trebuie sa "transporti" o cantitate mare de date iar un cablu non standard, chiar daca va merge nu va fi mai mult de 10Mbit. In nici un caz 100.

Spre exemplu, un cablu UTP daca se mufeaza culoare la culoare si nu dupa standard nu va oferi o viteza mai mare de 10Mbit.

Comment: Mark Jin at Mon, 23 Jun 3:40 AM

Dear Sir/Madam:

Hello!

Our company HANGZHOU RISUN CABLE CO., LTD is a professional manufacturer and exporter for Network Cable and Telephone Cable.

Our main products include:
Cat 5e, Cat 6, Telephone Cable.

Here we want to take advantage of this opportunity to establish long and stable relationship with your esteemed company.

We provide only the best quality products, with fast and on time delivery at competitive prices.

If you have any requirement of the items above, please feel free and contact, we'll try our best to help you.

Hoping be your partner in consumer coaxial cable,lan cable and catv equipment.

Hoping hear from you soon.

Kind regards

Mark Jin

HANGZHOU RISUN CABLE CO., LTD

Tel: +86-571-23612353
Fax: +86-571-63963802
Web:http://www.risuncable.com/
Email: mark@risuncable.com
octovianus@gmail.com
MSN: makubex117@hotmail.com

Your comment:

Nu va cheama parchet stratificat, articole copii, telefoane dual sim, munca la domiciliu sau piscine. Puneti numele real sau un pseudonim. Dati link catre blog, nu dati link catre un magazin virtual.
(not displayed)
 
 
 

« februarie »
LMaMiJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
2526272829