Politica, Europarlamentare, vot uninominal majoritar sau mixt
Pentru că datoria de cetăţean mă obligă să mă prezint la vot, m-am simţit obligat moral să aflu ce anume voi vota weekend-ul acesta.
După îndelungi investigaţii, am aflat următoarele:
Vom vota alegerea unei variante de vot uninominal:
Votul uninominal majoritar, susţinut de preşedintele Traian Băsescu care prevede:
- 2 tururi de scrutin (exact ca la alegerile de preşedinte, se fac primele alegeri, dacă un candidat obţine mai mult de 50% câştigă, dacă nu populaţia va vota pentru a doua oară pentru primii doi ieşiţi din primul tur).
- partidul care va avea cei mai mulţi reprezentanţi, va conduce fără piedici, nu va exista opoziţie care să fie mereu contra şi sa pună piedici la orice proiect, nu vor exista
prostituţii,compromisuri,coaliţii politice cu alte partide micuţe care nu ar avea ce căuta la guvernare.
Votul uninominal mixt (este un compromis între votul uninominal şi votul pe liste, adică este jumatate sistem de votare uninominal de mai sus şi jumătate sistemul de votare pe liste - care se practică în prezent) , propus de Pro Democratia prevede:
- jumatate din mandatele de parlamentari sunt câştigate de candidaţii cu numarul cel mai mare de voturi. (conform votului uninominal)
- cealaltă jumătate de mandate se va distribui proporţinonal conform votului pe liste. (Aşa cum se practică în sistemul de votare actual).
Consideraţii personale:
Votul uninominal va fi oricum într-o formă sau alta. Dacă nu eşti de accord cu sistemul de votare actual (cel cu liste) şi vrei să iasă candidatul şi nu cei de pe lista partidului candidatului tău, mai exact vrei să votezi un om anume şi nu un partid, atunci va trebui să votezi pentru votul uninominal majoritar.
Dacă sistemul actual de votare pe liste îţi convine atunci ar trebui să votezi cu votul uninominal mixt.
Dacă nu ai înţeles explicaţiile... deci:
Dacă eşti mai dilău aşa de fel, vrei să încerci lucruri noi, dacă eşti împotriva clasei politice, dacă îţi place Băsescu atunci ar trebui să votezi votul uninominal majoritar.
Dacă îţi place cum este guvernată ţara în momentul actual, dacă nu vrei schimbări bruşte, dacă îţi este bine aşa cum e, dacă eşti adeptul concilierii şi crezi că toţi trebuie să fie mulţumiţi în final, atunci ar trebui să votezi votul uninominal mixt.
Dacă nici acum nu ai înţeles, sau te doare in cuaişpe de politică, atunci mai bine stai acasă. Oricum probabil va fi frig. ![]()
Tags: politica vot uninominal basescu

